Premiile CNN “BP&ATM”

Conferința Națională de Neuroștiințe Moderne „Boala Parkinson & Alte Tulburări de Mișcare” şi-a propus de la bun început să încurajeze tinerii medici neurologi să îşi expună liber ideile şi să discute concret problemele şi aspectele practice din specialitatea neurologie și neurochirurgie. Începând cu ediția din acest an se vor acorda premii rezidenților și tinerilor specialiști pentru cele mai interesante lucrări înscrise în cadrul cărora să fie prezentate cazuri clinice și studii. Tinerii medici rezidenţi şi specialişti, cu activitate și lucrări în domeniul neurologiei și neurochirurgiei sunt așteptați să se înscrie în competiția pentru Premiile CNN “BP&ATM” 2023.

Susținerea tinerilor medici neurologi și neurochirurgi în procesul de formare și dezvoltare profesională reprezintă un obiectiv prioritar pentru Conferința Națională de Neuroștiințe Moderne „Boala Parkinson & Alte Tulburări de Mișcare”.

Medicii care doresc să se înscrie în cursa pentru Premiile CNN “BP&ATM” 2023 trebuie să trimită o lucrare (abstract sau extenso) la adresa office@dimas.com.ro până la data de 15 martie 2023. Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul Festivității de Premiere a CNN “BP&ATM” 2023 care are loc în perioada 6-8 aprilie 2023, la Iași, Hotel Internațional.

ATENȚIE! Pentru a vă înscrie în cursa pentru Premiile CNN “BP&ATM” 2023, trebuie să fiți înscriși la eveniment!